Mihai Serban

10/03/2010

Din nou cu admiratie despre Iustin Capra

Filed under: avioane,masini — admin @ 23:47

Despre geniile neamului nostru…..

Americanii, canadienii, nemții și italienii au vrut să-l
“importe”. De fiecare dată, răspunsul lui a fost “Nu”
“Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o
țară în care toată lumea spune că nu se poate face
nimic”
Pe lângă aparate de zbor și mașini, Capră a
inventat și motociclete neconvenționale
Justin Capră, românul care a inventat rucsacul
zburător folosit acum de americani în călătoriile
spațiale, stă la Balotești, într-o casă austeră ca o
chilie… Când l-au “vizitat”, hoții i-au făcut
pagubă doar pentru că au lăsat ușa deschisă la plecare.
Era iarnă, el era plecat din localitate și centrala a
consumat gaz cât pensia lui pe o lună.
Cu rucsacul zburător în beciurile miliției
Rucsacul zburător i-a adus, la început, doar
belele. “În 1956 l-am propus Academiei și bineînțeles
că am produs ilaritate. și, mă rog, chestii
d-astea. În ’58 l-am brevetat. Dar, în ’56, pentru
că aveam intenția să realizez un astfel de aparat și
niște mașinuțe, am făcut prostia să merg, neștiind
puterea comuniștilor, la Ambasada Americană să cer
sprijin. Am fost arestat. Nu m-au ținut mult – două
săptămâni -, dar dormeam pe ciment și mâncam un sfert
de pâine pe zi. Înainte de asta eram ofițer de aviație.
După – am fost dat afară din Armată și am fost trecut
la index. Spălam mașini, măturam, ca să pot exista.
Până în 1962, când a venit Expoziția Americană la
București și și-au expus americanii aparatul lor de zbor.
Diferența între al meu și al lor era de culoare: al lor
era gri și al nostru – negru. Altminteri erau identice”.
O jucărie: curent electric din zgomot
Americanii și mai apoi Henri Coandă i-au făcut pe
tovarăși să-și reconsidere poziția față de Justin
Capră. L-au reabilitat oarecum, adică și-a putut găsi un
loc de muncă mai tehnic decât măturător. Dar și munca
de jos a fost o “sursă de inspirație”.
Ce faci, de pildă, dacă trebuie să lucrezi într-o
cazangerie, într-un zgomot infernal? Evident: încerci să
transformi zgomotul în curent electric! “Am folosit un
telefon Bell , o membrană cu o bobină și un miez de fier,
pusă în hala în care se făcea gălăgie și recoltam în
altă parte curent. Nu am reușit să produc mult curent,
dar mă gândeam să pun membrane peste tot, în toată
hala, ca să meargă măcar polizoarele fără să mai
consume din rețea”. Asta este una dintre invențiile
pe care le-a considerat jucării și nu s-a obosit să le
breveteze.
“Nu se poate, da’ funcționează”
Există însă o invenție pe care ar fi vrut s-o
breveteze, dar n-a putut, pentru că nimeni nu i-a găsit
explicația fizică.. “Am realizat odată un dispozitiv
care micșora masa unui obiect. Folosea teoria impulsului
care se certa cu una dintre legile fizicii care spune că
fiecărei acțiuni trebuie să-i corespundă o reacțiune
egală și de sens contrar. Or, ăsta al meu n-avea jet,
n-avea elice, n-avea roți, n-avea interacțiune magnetică
și al naibii se mișca. Bineînțeles, consuma, nu era
perpetuum mobile. Și atunci m-a luat ministrul Octavian
Groza, fiul lui Petru Groza, și m-a dus la Consiliul
Național de Știință și Tehnologie. Și acolo a venit un
hectar de mărimi – profesori, academicieni, savanți -
și prima expresie a fost . La care Groza
zice
Doctor în fizică, Dan Vamanu, care a fost
șef de promoție la Oxford , a studiat dispozitivul și mi-a
zis . Nu s-a găsit nici acum”.
Circa 100 de vehicule neconvenționale
Justin Capră a realizat 72 de prototipuri de
autoturisme cu consum infim (2 litri de benzină pentru un
drum între București și Iași , cu viteza medie de
70km/h), 7 aparate de zbor neconvenționale pe care le-a
testat personal și 15 motoare neconvenționale. Din toate
acestea, doar o invenție – automobilul fără caroserie,
cu efect pelicular – și-a găsit o oarecare aplicare.
Este vorba despre un prototip care a rămas la
stadiul de machetă pentru că Justin Capră n-a avut bani
să-l construiască. “Un automobil cu caroseria dintr-o
perdea aeriană, care creează și o propulsie și poate
face, eu știu, și aer condiționat în mașină.. Este
vorba de un jet de aer evacuat din față și aspirat în
spate, care îmbracă ocupanții autovehiculului. Am aruncat
și apă pe el, nu se întâmplă nimic – nu plouă, nu
ninge”. Iar aplicarea a fost mai mult decât modestă:
un cetățean din Bacău a folosit invenția lui Capră
pentru a realiza un acvariu care n-are un perete, dar ține,
totuși, și apa, și peștii!
Întrebare frecventă: “De ce nu plecați?”
De ce n-a plecat să se realizeze în țări mai
civilizate? “M-a întrebat asta un ziarist pe vremea lui
Ceaușescu. I-am zis . După revoluție au venit alții să mă
întrebe .. Păi ce, să mănânc
lebede la Viena? Și pe urmă, mi se pare mai interesant să
faci ceva într-o țară în care toată lumea spune că nu
se poate face nimic. Am fost invitat să rămân în Italia,
America , Germania , Canada …. Credeți că umblă pe undeva
câinii cu covrigi în coadă? Ne uităm la salariile din
Occident. Păi cel mai bine plătit om pentru munca depusă
e în România…”
Nu există inginer adevărat fără cultură
Acum, Justin Capră are 75 de ani, dar nici vorba,
nici mișcarea nu-i arată vârsta. El pune
“tinerețea” pe seama familiei. “Tata a murit la 90
de ani pentru că l-a lovit o mașină când era pe
bicicletă. Bunicii, mătușile – la 102, 107, 110….
“Lucrează la al 73-lea prototip de autoturism și și-ar
dori ca cineva să-i continue munca, să cerceteze și să
pună în aplicare efectele pe care le-a descoperit..
Nu este însă ușor să ajungi ucenicul lui Capră.
“Un inginer, dacă nu are cultură, nu poate lega
fenomenele. De fapt nu cultură, ci un simț al sintezei.
Kant zice . Ei, cum
dracu’ poți să fii propriul tău stăpân într-o lume
conjuncturală, înlănțuită? Și spune că morala poate
fi în afara moralei creștine, ceea ce iar este o
greșeală. (…) Newton zice . Pentru
că nu există esențe în materie. Noi, oamenii, ne
deplasăm asimptotic spre cunoaștere pe care nu o s-o
întâlnim pentru că, curba asimptotă întâlnește
verticala cunoașterii undeva la infinit.”
INFO PLUS
EMIGRAREA
Am avut naivitatea, mi-am închipuit că învățând
voi fi mai liber și mai fericit… Doamne, ce deziluzie am
avut atunci când mi-am dat seama că prin învățătură
ne mărim aria întrebărilor, ne mărim exponențial aria
de necunoaștere. Și, în fond, ce să cunoaștem, de vreme
ce definițiile nu ne apropie de esențe, de vreme ce
adevăr egal subiectiv?
Academicul ne îndepărtează de natură, acesta este
diferențial, centrifug, nu dă răspunsul la întrebări.
Pretinsele sale răspunsuri nu rezolvă problema
cunoașterii. Simt un gol sprijinindu-mă pe adevărul
științific oficial.. Nu mai vreau clasicul în abordarea
căilor de studiu. Vreau altceva! N-am întâlnit adevărul
absolut, n-am întâlnit decât raportabilități,
conjuncturi, relativitate.
Adevărul în care cred este unul singur: adevărul Divin.
Spiritul, în schimb, nu intră în crize,
spiritualistul nu disecă multidimensionalitatea Divină, o
ia ca postulat, știința spirituală este de aceea
interferențială, centripetă și nu dă reacții secundare.
Există totuși o cale și anume: evoluție în plan
spiritual, în plan creștin, pentru că iubirea, stima,
toleranța rezolvă toate problemele.
Să zicem că fericirea este, la urma urmei, un fel
de nesimțire, este un alt fel de a vedea lucrurile. Eu, de
exemplu, sunt fericit atunci când sunt obosit fizic și
când văd rezultatul muncii mele.
Sunt un hobist, un tip dificil, o dualitate psihică,
sunt ăla care vede alfel. Pentru acest motiv am fost
persiflat, invectivat și chiar agresat fizic, și de ce?
Pentru că merg pe alt drum, nu pe cel obișnuit. Deranjez
niște somnolențe, niște tipare. Lumea nu are nevoie de
oameni care nu cred în definiții, care nu cred în
academii și nici în premianți oficiali.
Când țin o conferință sau un curs văd discipolii
mei plecând mai îngândurați. Am acest defect, această
particularitate, pun lumea pe gânduri. Mulțumesc lui
Dumnezeu că am ajuns la vârsta la care îmi dau seama că
nu trebuie să critic, înțeleg faptul că există o
programare din afara noastră, în alt raport spațiu -
timp. (Care spațiu, care timp? alte relativități?)
Nu-mi permit să critic istoria, de vreme ce aceasta
este conjuncturală. Mai întâi că nu cunosc noțiunea de
bine și de rău. Dar nici nu îl înțeleg pe filosoful
Kant atunci când afirmă că dânsul își este propriul
lui stăpân! Cum poate un om fi stăpân pe el într-o lume
înlănțuită?
Prefer înțelepciunea vârstei, observ că geneticul
poate fi optimizat, cromozomii având permeabilitate spirituală..
Eu nu sunt în măsură să ofer soluții, nu mă
pricep, soluții vă poate da natura, în măsura
înțelegerii noastre. Eu nu cred în politicieni,
vorbăreți, colesterolizați, cu ținută opulentă și ostentativă.
Nu mai cred în imagini, nu cred în virtual.
Eu cred în pădure, în apă, în aer, în filosofia țăranului
bătrân, pardon, nu în țăranul de lângă metropolă.
Cred în adevărul Divin, în legătura Divinului cu
omul prin intermediul monarhului și al sacerdotului.
Nici pe filosoful Platon nu-l înțeleg atunci când și-a
declarat repubica ce-i poartă numele, de vreme ce l-a
școlit pe Aristotel în spirit monarhic. Cred într-un
reprezentant de tip confucian, într-o verticalitate, într-un caracter.
Calea pe care am ales-o este emigrarea în pădure,
unde nu aud expresii vulgare, unde nu aud manele și nu văd
imagini de reclamă și nici telenovele.Vreau să
înlocuiesc radioul cu muzica sa agresivă, cu muzica
ciripitului păsărelelor, cu sunetul apei și foșnetul frunzelor.
Refuz artificialul, nu mai vreau bețivi și
fumători, vreau oameni adevărați sau fără oameni.
Vreau să fiu mic pentru a mă bucura de adevărul Divin.
Justin CAPRĂ

Powered by WordPress