Mihai Serban

11/02/2013

Spitalul Fundeni, Profesor doctor docent Butnaru Corneliu

Filed under: istorie,medical,Pensionari — admin @ 13:47

“In 1959, prof. Voinea Marinescu a gandit acest spital ca o unitate dedicata invatamantului medical, a spus prof. Dan Tulbure, directorul celei mai mari “platforme medicale” din Romania. Fundeniul s-a

“In 1959, prof. Voinea Marinescu a gandit acest spital ca o unitate dedicata invatamantului medical, a spus prof. Dan Tulbure, directorul celei mai mari “platforme medicale” din Romania. Fundeniul s-a extins, incepand cu anul 1964, creand o scoala si un stil de actiune care au permis realizarea unor premiere medicale. La Fundeni s-au realizat primele operatii pe cord deschis, cu circulatie extracorporala, intr-un moment in care procedeul era la inceput pe plan mondial. Primul pacient la care s-a efectuat un transplant renal a fost operat de prof. Eugen Proca, primul serviciu de reanimare s-a organizat la Fundeni, transplantele hepatice s-au efectuat tot aici in premiera”. Ce inseamna, astazi, platforma Fundeni, cu clinicile si institutele care o alcatuiesc? “In Centrul de Chirurgie Digestiva si Transplant Hepatic realizam orice procedeu de investigatie si tratament existent pe plan mondial, ne spune prof. Irinel Popescu. De la chemoembolizarile pentru tumori pana la transplantul unor portiuni din ficatul donatorului viu, ne situam la nivelul oricarui institut de profil de pe continent”. Clinica de Gastroenterologie, condusa de prof. Mircea Diculescu, poate rezolva cele mai dificile cazuri: “Centrul a fost gandit sa preia pacientii cu afectiuni grave, depasite sau cu un diagnostic greu de precizat, in sfera digestiva, de la sangerarile fara cauza aparenta pana la tumorile neuroendocrine sau sindroamele de malabsorbtie. Avand si un departament de oncologie, putem oferi un tratament complet si integrat”. Ce a insemnat Fundeni pentru cardiologie ne spune prof. dr. Carmen Ginghina: “Aici a inceput cardiologia moderna, majoritatea cardiologilor romani au trecut prin acest spital, fie pentru formare, fie pentru supraspecializare”. Cu toate necazurile din ultima vreme, confirma prof. dr. Virgil Candea, aici se afla o mare concentratie de profesionisti, reprezentand o carte de vizita impresionanta in chirurgia cardiovasculara. Prof. Mircea Cinteza, presedintele Colegiului Medicilor, a tinut sa fie alaturi de “concurenta” de la Fundeni: “Acum 45 de ani aici era o campie cu maci si cicoare, astazi este simbolul medicinei de varf din Romania. Acest tip de medicina trebuie facuta avand la indemana toate mijloacele de investigatie necesare. Concentrarea de resurse tehnice si specialisti pe o platforma comuna si consultul interdisciplinar permit ca fiecare in parte sa obtina rezultate spectaculoase”. Dintre cei care au lucrat in Fundeni din prima zi de functionare, la aniversare a participat si Miriam Bergovici. “Am facut prima garda de pediatrie. Cladirea fusese initial proiectata pentru un spital penitenciar, apoi pentru un spital de ftiziologie. Era impropriu pediatriei si foarte frig. Nici asistente nu aveam, inca se dadeau anunturi pentru angajare. Noroc ca am avut doar cazuri usoare, spitalul nu-si capatase faima si veneau doar oamenii din zona. Prin ’70, cunosteam toata tara prin intermediul pacientilor tratati”. Prof. Corneliu Butnaru ne surprinde cu o informatie inedita: “Cladirea a fost gata din 1958. In iarna acelui an a izbucnit o epidemie de gripa. Spitalul a fost plin cu oameni care trebuiau izolati. Abia in primavara anului urmator, dupa ce s-a dezinfectat, s-a putut face inaugurarea oficiala. Aveam un singur aparat Rontgen”. Astazi, la Fundeni se afla cel mai puternic centru de diagnostic imagistic din tara. “Forta noastra nu sta doar in aparatele de rezonanta magnetica sau in tomografe, ci in sistemul informatic care ne ajuta sa gestionam datele, ne spune prof. Serban Georgescu, seful Clinicii. Prof. Constantin Arion, seful clinicii de Oncopediatrie, ne rezuma in cateva cuvinte progresele din acesti 45 de ani: “Cele mai dramatice forme de cancer sunt leucemiile la copil. Avem, astazi, multi pacienti care supravietuiesc, practic vindecati, aproape normal, merg la scoala, iar unii au intrat deja la facultate!”.
Butnaru CorneliuButnaru Alexandrina
 Profesorul Doctor Docent Corneliu Butnaru a decedat in Iunie 2014 si este inhumat la cimitirul Marcuta din sos. Pantelimon, Bucuresti
Sursa:

http://adevarul.ro/sanatate/medicina/spitalul-fundeni—platforma-a-industriei-sanatate-romanesti-1_50ababe97c42d5a6637e24dc/index.html#

Powered by WordPress