Aurelian Botezatu, deturnat, lovit de un fulger globular, cu cinci cedări de motoare în zbor, explică de ce îşi merită pensia “nesimţită”: Statul i-a folosit pe piloţi ca pe o curvă proastă

Deturnările sunt chiar mai periculoase decât se arată în filme, de vreme ce avionul este în pericol nu doar din cauza teroriştilor, ci şi a celor de la sol. Cum scotea Ceauşescu bani pe seama piloţilor români, ce se întâmplă când avionul este lovit de fulger, care ar fi “preţul corect” pentru o viaţă riscată în fiecare clipă? Răspunde Aurelian Botezatu, pilot în aviaţia civilă, fost director general al Autorităţii Aeronautice Române.

 

Stau şi piloţii la coada de la Plecări, alături de medici?

Da, tentaţia de a emigra e cu atât mai mare, cu cât licenţa românească este recunoscută ca licenţă europeană. Pe vremea lui Ceauşescu, piloţii care reuşeau să lucreze în străinătate trebuiau să dea nişte examene. Eu, când am zburat în Anglia, am trecut prin nişte examene teoretice şi examene în zbor şi simulator prin care mi s-a validat licenţa românească. La ora actuală, nu mai este nevoie. Atunci, a fost o perioadă când s-au închiriat multe avioane, româneşti, mai precis BAC-uri. Începând de prin 1982 şi până în 1995, au fost BAC-uri închiriate către Lauda Air. Niky Lauda, fostul campion de Formula 1, şi-a început compania aeriană cu avioane româneşti şi cu piloţi români. Am mai zburat în Turcia, la Air Marmara şi Istanbul Airlines. În Nigeria, o companie locală a fost pusă pe roate de piloţi români, cu avioane româneşti. În Anglia, am zburat pentru British Airlines sau Anglo Cargo.

 

De ce aveau căutare românii?

Era greu de găsit piloţi cu licenţă pe avioanele englezeşti BAC, pe care noi le făceam în ţară… Rombac. În plus, nu ne convenea nici nouă să închiriem avioanele fără piloţi, forţa de muncă aducând venituri la fel de mari ca închirierea. Banii îi lua compania, adică statul român. Eu am văzut contractele, ei plăteau 70 de dolari pe ora de zbor statului român, din care nouă ne dădeau doar 11 dolari pe zi. Şi zburam aproximativ 5-6 ore. Asta, ca să se spună acum că nu am contribuit de ajuns pentru pensie… În Nigeria, cu banii obţinuţi, puteai să-ţi iei patru-cinci roşii. Sau două sticle de apă plată.

 

Aţi făcut o afacere proastă?

Sentimentul, acum, este că am fost o curvă proastă. Au profitat de noi, iar acum vor să ne ia şi banii. Dorinţa de a zbura, când eram tineri, nu se măsura în bani, şi atunci nu ne prea puneam problema. Zburam în fiecare zi, nici nu respectam normele de muncă. De multe ori le depăşeam numai din dorinţa de a zbura şi de a duce avionul acasă. Lumea nu ştie ce preţ am plătit pentru asta. Nimeni nu poate să-şi dea seama cum este să nu fii acasă când ţi se naşte copilul sau când merge în prima zi la şcoală. Chiar joia trecută am avut întâlnirea de 36 de ani de la terminarea Şcolii de Aviaţie. Şi dintr-o promoţie de 124, mai suntem în viaţa vreo 60. Mulţi au murit în accidente de avion: la utilitară, la sportivă şi în aviaţia civilă. Ceilalţi – din cauza stresului.

 

Când a lovit fulgerul, în avion era un ministru

 

Aţi avut multe incidente?

Am avut cinci cedări de motoare la BAC, în toate fazele de zbor. O cedare de motor înseamnă pierderea a 50% din puterea avionului, ceea ce înseamnă degradarea calităţilor de zbor, un moment de dezechilibru al avionului, iar dacă lucru acesta se petrece în apropierea solului poate să fie fatal. Am fost trăsnit de două ori. Am intrat prima dată într-un nor de tip nimbo stratus, cu ionizare puternică. Avionul a început să se încarce electrostatic. Ori cantitatea de electricitate statică a fost foarte mare, ori n-au funcţionat descărcătorii electrostatici. Un fulger globular a pătruns chiar pe lângă mine, pe lângă geanta din cabină, a trecut printre pasageri şi a ieşit prin coada avionului. În total a făcut 84 de găuri şi mi-a rupt antena. Eram la 6.000 de metri, am început coborârea şi m-am întors la Otopeni.

 

Aţi mai avut curaj să vă reluaţi zborul?

M-au întrebat dacă vreau să plec şi am zis: da, domnule. Acestea fac parte din meserie. Înainte de decolare, găsisem un defect la pilotul automat şi am întârziat 20 de minute. Între pasageri era un ministru, şi a fost foarte supărat că am întârziat. S-a luat de mine. Eram şi tânăr, şi puţin arţăgos şi am spus că, din punctul meu de vedere, mai bine un ministru întârziat la Frankfurt decât un ministru mort până la Frankfurt. Am decolat şi pe la Curtea de Argeş m-a trăsnit. Când am pornit din nou spre Frankfurt, acel ministru a venit în cabină şi şi-a cerut scuze pentru atitudinea pe care a avut-o înainte de cursă. A zis că nu-l mai interesează nici un fel de protocol.

 

 

Aveţi martori pentru fulgerul globular? De regulă, sunt confundate cu OZN-urile.

Un coleg, care era în spatele meu, cu alt avion, a auzit că am fost trăsnit. Au văzut şi pasagerii fulgerul. Şi Lixandru, care era în spatele meu, m-a chemat în frecvenţă radio… Încă din Şcoala de Aviaţie porecla mea era “Piticul”. Şi mi-a spus: “Pitic, ia-ţi concediu şi fă un tur al mănăstirilor că nu mai ţine”. Eram  imediat după deturnare.

 

Dacă veneam cu teroriştii la Bucureşti, ne mazileau ai noştri

 

Cum a fost cu teroriştii în cabină?

Zburam cu un Boeing 707, închiriat de Tarom lui Libian Airlines. Se apropia şi perioada pelerinajului la Mecca, aveau nevoie de avioane. De la Atena am fost deturnaţi, imediat după decolare, de doi tineri, de doi şiiţi. Ei erau în tranzit, plecaţi de la Damasc. Cum s-au urcat la Damasc şi cum au trecut prin controlul de Security? Asta este o problemă locală. În tranzit, nu se făceau controale pe vremea aceea. Au avut asupra lor un pistol şi un aparat de fotografiat, Polaroid, plin cu explozibil.

Au intrat cu una din stewardese în cabină, cu pistolul la cap. A început să ţipe cel care a intrat, celălalt a rămas cu pasagerii şi i-a ţinut pe scaune. Foarte greu ne-am înţeles cu ei că nu ştiau nici engleză, nici franceză ca lumea. Mai mult prin gesturi.

 

Aţi acţionat ca în filme?

Primul lucru pe care l-am făcut: am selectat un cod de deturnare pe transponder, ca să fiu identificat de organele de dirijare. Dacă nu mai comunic sau ies din calea aeriană să ştie că sunt deturnat. M-am aşteptat să-mi dea cu ceva în cap când văd că selectez codul acela, dar ei nu erau cunoscători, ăsta a fost norocul nostru. Nu am ajuns la gesturi din astea de filme. Ei au cerut să-i ducem la Roma. Am ajuns la Roma, am stat în  zona de aşteptare două ore. Au cerut să realimentăm avionul şi să vorbească cu consulul libanez, care le-a promis că îi primeşte Beirutul. Am decolat de la Roma cu destinaţia Beirut. Când am ajuns, au pus maşini pe pistă ca să nu putem ateriza.

 

De ce?

Ei protestau faţă de Ghadafi, fiindcă un lider şiit care a fost în vizită la acesta a fost omorât. Am aflat ulterior de la italieni că, la Roma, voiau să detoneze bomba, dar nu a funcţionat. Aşa că au schimbat planul, dorind să ajungă acasă. În general, orice stat se fereşte să se trezească cu un avion cu deturnări. Larnaca a zis că nu ne primeşte. Turcia a zis că nu ne primeşte. Singurii care au spus că ne primesc au fost cei din Damasc. De unde plecaseră ei. N-am vrut să ne ducem la Damasc. Şi n-am vrut pentru că am fost convinşi că după aterizare or să tragă în avion forţele de securitate siriene, ca să şteargă urmele. După vreo şase ore în care ne-am învârtit, am luat o hotărâre la limită şi am contactat Ciprul, să pregătească serviciul de căutare şi salvare că venim şi punem avionul pe mare, paralel cu ţărmul, dacă nu ne lasă să aterizăm. Atunci ne-au deschis aeroportul. După ce am aterizat, teroriştii au zis: “Îl alimentaţi şi plecăm la Teheran”. Din momentul acela, m-am ridicat din scaun, am tras perdeaua de la bucătărie, am întins două scaune de la clasa I şi m-am culcat, lucru la care nu au mai avut ce face. Când am văzut că nu ripostează, fiind patru membri în echipaj, le-am spus: trei se culcă şi ne sculăm câte unul şi îi ţinem de vorbă ca să nu doarmă, să cedeze psihic. Şi într-adevăr, dimineaţa la ora 5 au hotărât să se predea.

 

De ce n-aţi venit acasă, la Bucureşti?

Una dintre variante, când eram la Roma, a fost să venim cu deturnătorii la Bucureşti. A fost una din dorinţele lor, lucru la care m-am opus. Le-am spus celor din echipaj: să nu vă treacă prin cap! Dacă amestecăm şi statul român în toată treaba asta, nu ne va ierta niciodată. Deocamdată este vorba de Libia, e vorba de deturnători şiiţi, de italieni şi ciprioţi sau libanezi. A fost o decizie bună. Acasă, ne-au chemat la salonul special, la Otopeni, ne-au dat o primă de 3.000 de lei şi o insignă pentru merite în aviaţia civilă. A doua zi dimineaţă a venit şeful Serviciului de Infomaţii. Am avut o discuţie acasă şi mi-a spus că toată noaptea s-au antrenat cu un Boeing 707 cum să-l atace şi să-l distrugă la sol, să nu rămână urme. Ne mazileau ai noştri dacă veneam la Bucureşti.

 

Acum vă luptaţi cu teroarea austerităţii?

Am început contestarea actelor guvernamentale, pe căile legale. După care urmează procesul. Suntem vreo 1.500 de oameni afectaţi de reducerea pensiilor, dar majoritatea sunt stewardese, ale căror venituri nu aveau un impact prea mare. Speranţa este că vom ajunge la CEDO. Nu mai credem că, dacă va fi schimbat actualul guvern, cei care vin vor restabili calculul corect. Ei vor zice “mulţumesc” pentru ceea ce a făcut Boc.

 

Cât ar fi corect?

Eu am avut 210 milioane, asta a fost pensia, din care după impozitare rămâneau 170 de milioane. Şi acum iau doar 30 de milioane. Nu m-am interesat niciodată cât are un pilot din occident… dar acolo ei au trăit într-un cadru stabil. Un pilot neamţ a câştigat bine şi câştigă bine, acumulând pe perioada vieţii. Nu iese la pensie fără să aibă 500.000 de euro sau un milion în bancă. Noi am trecut prin nişte etape în care acumularea nu a fost posibilă, iar inflaţia din anii ‘90 a distrus tot ce pusesem deoparte.

Autor: VAL VALCU • Categoria: Blitz Interviu • Publicat la: 2010-09-19 18:01:25