DIN SUPERSONIC CU DRAGOSTE
INCENDIU LA BORD
Martie 1990. Zbor de zi. În M K a nins (zăpada mieilor – sau a babelor). Adunarea pe platou, masa de dimineață, apoi la echiparea pentru zbor. La celulă, în timpul sondei meteo, Sidoriuc (zis „Sido“) povestește: „în drum spre unitate, în fața mea mergea o țigancă cu un copil în brațe, iar în spatele ei alt copil, de vreo 5-6 ani, desculț, care dădea repede din picioare și făcea „lipa, lipa pe zăpadă“ să nu-i înghețe tălpile.
Începe zborul, conducător de zbor Dănuț Aioanei (unul dintre cei mai buni CZ din țară (bineînțeles – „după mine“). Fac o dublă de control cu Leonte, apoi plec cu simpla într-o „zonă de maneabilitate“. Dănuț îmi dă zona 2, la sud de Medgigidia. Decolez, viraj stânga, intru pe direcție către zonă și chiar deasupra canalului se aprinde becul „INCENDIU“. Fac ce am învățat: reduc motorul, pun avionul în coborâre, dar uitându-mă în periscop nu văd nimic anormal; verific parametrii = normali, îmi aduc aminte de lecțiile de la cursul de trecere și-mi zic „ionizare la termocuple“, raportez CZ-ului, iar Dănuț confirmă că asta e cauza și îmi ordonă: „vii direct la aterizare“.
Ei bine, în timp ce făceam operațiunile de mai sus – ce credeți că-mi trece prin minte? – dacă catapultez, rămân desculț (eram în pantofi) și o să fac „lipa, lipa pe zăpadă“ ca țigănușul lui Sido !!!
Intrasem deja în viraj către aerodrom – becul incendiu mai pâlpâia din când în când, iar eu, ca un pilot disciplinat raportam: „iar s-a aprins“ – nu-i nimic – zicea Dănuț – vino acasă. Eram la virajul 4, gaz – peste limita instrucțiunilor – așa că l-am „bibilit“ la aterizare ca pe un ou și l-am pus „lins“.
În carnetul de zbor – la 02.03.1990 – acest zbor a durat 19 minute